pagini pentru mine …

m-am ascuns …

simplu aşa cum fac eu mereu lucrurile. am căutat în mine căpiţele de fân şi mi-am făcut o camera de siguranţă în una dintre ele. mirosul fânului uscat mă ajută să mă uit pe mine, să mă duc înapoi …

când vine iar toamna ?  m-ai întrebat. Câns îi va fi vremea – ţi-am răspuns ursuză şi gata de cearta. Mi-e greu sa te mai accept pe tine şi dorul tău permanent de toamnă, pe tine şi liniştile copilăriei tale, pe tine şi puterea ta nelimitată.

mi-e greu sa te mai simt lipită de mine, mult prea mare să încapi confonfortabil în noua mea lume, prea increzătoare în tine şi stăpână pe lumea ta. nu vreau decât să pleci puţin şi să ma laşi să mă ghemuiesc mică şi speriată în braţele cuiva, să mă las răsfăţată şi neajutorată, să pretind grijă.

am obosit să te simt mereu lipită de mine, puternică şi gata să înfrunţi furtuni, gata să poţi orice, pregătită oricând să alungi din tine nevoia braţelor în care eu vreau să mă ascund.

m-am săturat să stai dreaptă, de neînvins, autosuficientă şi gata de orice sacrificiu, gata să nu te gandeşti la mine, la dorul meu nesfârşi de răsfăţ şi drag, gata de război cu mine, gata să ma pui la colţ şi să ma reduci la tacere ori de câte ori îndraznesc să spun am obosit, vreau să dorm în braţe lungi şi puternice, vreau să adorm în bătăile altei iminii decât a mea.

 

Advertisements

Te-am așteptat …

Ani întregi am așteptat să apari, să te zăresc în cineva, să te naști miraculos în omul de lângă mine poate …

Am așteptat ochii tăi ironici și plini de drag, zâmbetul tău strâmb și cald, mâna ta întinsă ușor către mine …

Am așteptat mereu palmele tale făcute căuș, un căuș în care să încapă perfect fața mea, buzele tale ferme sărutându-mi ochii, obrajii și gura, șoptind încet : „ sunt aici, acum totul va fi bine, poți acuma să uiți timpul în care ai fost umbră … ”

Am așteptat sărutul tău pe ceafa mea, brațele tale care să mă cuprindă, să mă ascundă de lume, și sentimentul de siguranță absolută care urma să de nască atunci.

Am așteptat zâmbetul tău cald care să-ți lumineze fața atunci când mă descoperi adormită, ciufulită și mică, îmbrăcată, peste cuvertura perfect întinsă, gestul cald care care să mă acopere odată cu pătura pe care o pui încet peste mine speriat să nu-mi tulburi somnul și buzele tale care îmi ating ușor fruntea, asigurându-se că nu am febră, că sunt bine.

Am așteptat mereu ca tu să vii și să alungi acea singurătate din mine, să spargi suficiența mea și să mă înveți cum să am încredere deplină, cum să mă las să cad pe spate fără nici cea mai mică rezervă convinsă fiind că brațele tale sunt acolo, întotdeauna acolo.

Am așteptat să vii, ca eu să pot deveni, să pot să fiu copilul fără teamă care am fost cândva demult în lumea mea fericită și absolută, copilul fără granițe care să-ți lumineze viața,

Te-am așteptat, ca eu să pot lăsa râsul adânc ascuns în mine să-ți încălzească sufletul, să pot să fiu universul tău de liniște și neliniște, de pace și provocare, să pot să-mi permit să-ți fiu zbor, să-ți fiu lume, să-ți fiu orizont.

Am așteptat să vii, să mă eliberezi din temnița în care m-am închis crescând, să-mi dai drumul să iubesc așa cum știu că pot iubi, așa cum nu am iuit niciodată: egoist un pic, speriat un pic, dat total și pentru totdeauna.

Am așteptat să te naști cumva, printr-un miracol, sublim tu, în omul de lângă mine și să mă descoperi pe mine, cea atât de adânc ascunsă în mine, pe mine copilul răsfățat care se cere iubit, copilul aiurit care are atâta nevoie de tine, copilul capabil să umple cu drag la tot pasul întreaga ta lume.

Dacă ai fi venit, eu cea ascunsă aș fi fost mare tău premiu, eu cea capabilă să apar noaptea udă și înfrigurată – după ce am făcut autostopul, la ușa unei camere de hotel și să-ți explic râzând „ mi-a fost dor de tine”, deși ai plecat doar dimineața de acasă, eu cea în stare să mă ascund într-un dulap adânc din casă (deși urăsc spațiile închise), pentru a te scoate din minți, doar pentru ca să înțelegi ce ar însemna lipsa mea, eu cea care te-ar trezi târziu, într-o noapte de vară să ne dăm pe biciclete, eu cea care aș fi umplut întreaga ta lume de postit-uri colorate cu mesaje de drag, eu sufocantă dar în același timp eu – aer fără de care nu ai fi avut cum să respiri.

Te-am aștepta … Nu ai venit niciodată așa că eu niciodată nu am devenit …

Fără tine am rămas mică și neînsemnată în lumea mea îngustă, în care nu am învățat niciodată să contez.

Pentru că tu nu ai apărut să mă descoperi, eu nu am avut cum să apar și râsul meu nu s-a auzit, și zborul meu nu a început …

Pentru că tu nu ai fost, eu nu am fost. Am trăit mereu colorată în griul în care lumea m-a îmbrăcat, în culorile terne pe care ea mi-a permis să le port.

Doar dragostea ta ar fi putut să mă spele de gri, doar dragul tău ar fi putut să scoată la lumină galbenul și movul, portocaliul și verdele care sunt. Doar dragostea ta mi-rt fi permis să fiu mereu intens colorată pentru mine și tine.

Poate tu te-ai născut undeva, într-un al El departe de mine,  poate te-ai născut chiar în El-ul meu, dar pentru o altă Ea, nu știu … Știu doar că noi nu am reușit să ne întâlnim și neîntâlnirea noastră mă condamnă pe mine să fiu veșnic gri, veșnic a lor, niciodată a mea, niciodată a ta …

Dar te-am așteptat, să crezi te rog că te-am așteptat …

Scrisoare catre un El trecut despre un El viitor

risipa … abandon … lungi carari fara capat … singuratate asumata

nimic nu a fost  cum ar putut sa fie …

asa ca vreau sa sparg totul

si sa cladesc de la capat

vreau sa ma uit, sa ma pot recladi, redefinii … de data asta dependenta de celalalt, dependenta de dragostea lui, dependenta de bratele lui, dependenta de forta lui, egala cu a mea.

de data am sa renunta la suficienta, de data asta am sa pretind, clar si raspicat, de data asta am sa accept nevoile mele …

promit ca langa el am sa fac toate astea.

ai avut dreptate. era aproape, mai aproape decat am crezut ca poate fi … la o intindere de brat, la un mic gest al meu.

si e prefect, asa cum am visat sa fie. gata sa ma iubeasca fara conditii, pe mine, mica si ciufulita, pe mine copil, pe mine pe care eu am uitat sa ma iubesc de mult.

a vazut in mine asa cum nimeni nu a vazut … .

si ma asigura ca va fi bine, ca voi fi bine, ca ma va iubi oricum – egoista si indecisa, slaba si dependenta …  si aleg sa cred in asigurarea lui …

simt ca nu asteapta nimic acuma … e ca si cum plateste o datorie veche, poate dintr-o alta existenta.

cel mai important – am reinvatat sa iubesc – simplu, fara sa simt ca datorez ceva in afara dragostei mele, simplu cuibarita in privirea lui, alintata si alintand, cu rabdare si fara sacrificiu.

am crezut mereu pana la el ca dragsotea este sacrificiu, ca trebuie sa-i dai tot celuilalt, tot pana la uitarea de sine, sa accepti suferinta proprie pentru a evita suferinta celuilat.

am invatat ca nu – suferinta exista si va exista, dar ea trebuie traita impreuna asa cum traiesti fericirea si bucuria impreuna.

il doare ca nu am stiu sa te iubesc si pe tine asa. si stiu ca daca repet greselile trecutului am sa-l pierd si pe el.

trebuie sa-l las sa vada cata nevoie am de el, de noi impreuna ca sa pot construi ceva in mine si in noi. si va fi langa mine pas cu pas cat timp descopar cum sa fac asta.

iti scriu pentru ca vreau sa iti multumesc ca i-ai permis sa intre in viata mea. iti scriu pentru ca acuma am orizont si pot intelege de ce … iti scriu pentru ca stiu ca vrei sa stii ca voi fi bine.

iti scriu ca sa iti spun ca am sa lupt din tot sufletul pentru aceasta noua sansa.

stii ca te iubesc si ca mereu am sa o fac.

… langa el vreau sa descopar o noua dimensiune a iubirii. accea in care invat sa ma accept si pe mine, in care invat sa pretind, in care invat sa ma arat asa cum sunt – speriata, confuza, egoista si rea cateodata, pretentioasa si mofturoasa, femeie copil.

Imi da  de inteles ca nu te-am iubit cinstit. ca nu am crezut in tine si in puterea ta de a avea grija de mine.

imi da de inteles ca te-am mutilat, ca te-am tradat inca de la inceput. ca mi-a fost frica sa ma dezvalui ca sa nu pierd

imi dat de inteles ca daca ar fi sa tragem linia iti sunt datoare.

datoare cu incredere neconditionata, datoare cu frici neimpartasite şi tristeti ascunse.

datoare cu tonele de gesturi reprimate, cu chemarile nerostite, cu iubirea neasumata pana la capat.

si stiu ca are dreptate.

dar acuma e el aici si stiu ca am sa pot sa recuperez, am sa pot sa devin eu – la fel de puternica in vulnerabilitatea mea (ma asigura el).

ureaza-mi noroc.  tine-mi pumnii sa nu pierd tot ceea ce simt acuma, tine-mi pumnii sa-l las sa fie Pygmalion-ul meu, sa-l las sa ma invete cum sa iubesc, lasandu-ma iubita in acelasi timp.

Pana una alta pastram intre noi acea intindere de brat, acea umbra care ne ascunde. e inca timpul si locul umbrei, al miesterului, al noului inceput.

pana una alta il pastrez al meu, ascuns aproape de suflet,

pana una alta e de ajuns privirea lui lunga si usor intrebatoare, usor ironica si trista inca, dar incarcata de drag de mine.

dar stiu ca am sa aduc lumina in ochii lui, stiu ca am puterea asta pentru ca si el a vut puterea sa ma redefineasca pe mine.

si tie prieten drag, om drag iti multumesc ca mi-ai permis – mai obligat chiar J, sa-l descopar

te rog tine-ne pumnii sa ne fie bine … stiu ca iti doresti asta, adanc in tine, la fel de tare ca si mie

D.

Ascuns

nimic nu anunta furtuna

nici macar linistea nu era cea de dinainte de ea

nici macar tu nu ai tras obloanele peste geamuri.

nimic nu a anuntat furtuna

ea doar a venit

a lovit tare, spargand geamurile neacoperite si a trecut peste noi lasand-ne uzi si infrigurati.

Zambesc cald, cu drag, uitandu-ma la tine.

Semeni cu un pisoi care a sarit in vana pentru a fi cat mai aproape de partenera lui de joaca

iar acum o priveste vinovat, mult mai mic decat in realitate, mult mai speriat, convins ca saltul lui peste marginea cadei l-a varat in bucluc.

intind mana dupa prosopul mare, gri si ti-l intind. nu-mi place imaginea ta de pisoi ud oricat de draga imi este, oricat de drag imi esti.

iti intind prosopul si astept sa revii bulgarele de blana pufost si rotund, sigur pe el, infumurat si stapan absolut peste domeniul de joaca.

te privesc cum iti treci mana prin par sa te asiguri ca e chiat atat de ud cum il vad eu,

sa te asiguri ca ai nevoie de prosop.

si te stergi zambind stingerit …

”Tu?” ma intrebi privind undeva pe langa mine, prin geamurile sparte, cautad furtuna care tocmai a trecut.

“Eu?” iti intorc ironic intrebarea si ma simt lasa si rea, mica si meschina.

“tu nu te stergi ?” intrebi calm, alegand sa nu auzi ironia, sa nu simti rautatea

“nu – mie mi-e bine asa, mie mi-e bine uda, si goala si infrigurata”

“si singura” adaugi tu trist

“si singura” confirm eu incet, intorcand spatele ferestrelor sparte, imaginii furturii care a trecut, furtuna careia nimic nu i-a anuntat prezenta

si se asterne linistea de dupa, o liniste care nu exista in fapt decat in parul meu ud, pe bratele mele pe care se preling picaturi de apa pe care cu inversunare refuz sa le sterg.

“mi-e somn” imi soptesti, “mi-e somn si am nevoie de linistea mea, de tine in bratele mele dormind”

“trebuie sa repari geamurile mai intai, pe urma parul meu va fi uscat si am sa incap din nou in bratele tale”

“ma ajuti?” – ma intrebi “imi tii cuiele cu care am sa fixez noile geamuri?”

“mi-e mult prea frig” iti raspund, “mult prea frig acum. eu merg sa caut martipan. mi-e pofta de martipan”

“tie nu-ti place martipanul” imi aduci cuminte aminte.

te privesc zambind. ai dreptate. mie nu-mi place martipanul. dar plec sa caut martipan. Mi-e pofta de martipan.

tu inlocuiesti geamurile sparte de furtuna pe care nimic nu a anuntat-o

eu mananc martipan ….

si mie nu-mi place martipanul.

am parul inca ud …

Sa traiesti mereu ascuns, mereu colorat in culori sterse si terne pentru a nu fi vazut.

Sa cauti mereu intelesuri in privirea celuilalt, cai de evadare din tine.

Sa astepti mereu o intindere de mana, o trecere dincolo de tine.

Sa nu poti sa te dezvelesti cant ti-e atat de cald.

Sa-ti nu poti sa rostesti cuvantul salvator, intrebarea lamuritoare.

Sa nu poti dezvalui intuneric.

Sa fi obligat sa fii lumina …

1, 2, 3 …

am plecat spre casa

sa gasesc pe masa ce-am lasat aseara

o sa vina iara

a ta primavara

m-am pierdut pe mine

te-am gasit intins in causul palmei, ti-ai gasit cuprins

liniile vietii le-ai taiat incet

cicatrici uitate ai lasat pe piept

podul palmei tale e minunea mea

a uitarii taina nu o pot afla.

Am uitat uitarea, nu mai pot sa uit

si privirea doare – totul e trecut

nu-mi gasesc prezentul

refuzi sa iubesti tacerea din mine

refuzi sa gasesti linia uitata fara cicatrici

dragostea din tine nu mai are frici.

frica de uitare nu mai are rost

stii ca astazi ziua nu mai are nopti,

stii ca-n intuneric nu mai pot ascunde

dragostea de tine fuge, rade, vine

….

As fi putut sa …

Ce-ar fi fost daca … ?

Cate secunde schimbatoare de destin, cate cai refuzate, cate vieti netraite exista in fiecare din noi …

Ma simt pierduta in ceea ce nu am trait, simt ca acolo as fi fost eu cea refuzata de mine mie, cea care am ales la un moment dat sa nu fiu.

Fiecare secunda in care am spus DA, fiecare secunda in care am ales sa ma imprasti in ceilalti, sa ma ascund de ceea ce cu adevarat doream, sa ma imbrac in costum de carnaval si sa ma arunc in jocul lor, a celor ce cer, a celor ce pretind, a celor ce asteapta.

Cat de departe sunt astazi de mine si cat de uitata … nu stiu unde e capatul meu, nu stiu care e culoarea in care am fost initial colorata. Prea mult imprumut, prea multa supunere, prea multa ascultare.

Astazi ma descopar doar prelungire, prelungire a lor, a asteptarilor celorlalti.

Mai am unde sa caut ceva? Mai exista sub miile de straturi de culori imprumutate culoarea initiala?

Intind mana sa ma ating in oglinda, sa-mi mangai fata asa cum mi-as dori uneori sa o maingai tu: cu un gest usor, asa cum atingi un copil care doarme, un copil a carui imagine o vrei in sufletul tau pe vecie.

E rece oglinda. La fel de rece ca ochii mei. La fel de rece ca vocea ta de fiecare data cat ceri, de fiecare data cand pretinzi, de fiecare data cand mi te refuzi ….

Si din nou imi aduc aminte ca nu mai sunt. Sunt doar un rol asumat … nu am ce atinge in oglinda, nu am ce cauta in mine, nu am ce astepta de la tine.

Iti cunosti replicile la fel de bine ca mine, iti joci rolul la fel de constiincios, la fel de corect la fel de onest. Fara improvizatii, fara surprize.

As fi putut sa raman eu,

sa cer,

sa ma arat,

sa ma colorez in propriile culori,

sa te astept cu usile larg deschise

sa ma darui fara retineri si fara ascunderi

sa-mi uit singuratatea mult prea des aparata

As fi putut sa …