Ți-am spus ieri că e prea târziu să mai apari acum. Ți-am explicat frumos, pas cu pas inutilitate încercărilor repetate.

Povestim despre uși care, după ce au fost închise, vor rămâne mereu așa. Nu există chei pentru ele și nu are nici un sens să nu mă crezi.

Poți alege să încerci – te condamni singur la o muncă de Sisif și mă condamni pe mine la remușcare. Ce ciudat sună … re-mușcare. E ca și cum aș fi mușcat din ceva și mai vreau. Cât de departe de adevăr.

Nu mai  pot să gust din noi. Nu ține de voință … Cât de simplu ar fi să țină de voință. Cât mi-aș dori să țină de voință … .

Rămâi lângă mine sau mergi mai departe dar lasă în pace ușile închise. Sunt atâtea geamuri, atâtea alte uși, de ce te încăpățînezi să găsești o anume cheie?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s