Ce-ar fi fost daca … ?
Cate secunde schimbatoare de destin, cate cai refuzate, cate vieti netraite exista in fiecare din noi …
Ma simt pierduta in ceea ce nu am trait, simt ca acolo as fi fost eu cea refuzata de mine mie, cea care am ales la un moment dat sa nu fiu.
Fiecare secunda in care am spus DA, fiecare secunda in care am ales sa ma imprasti in ceilalti, sa ma ascund de ceea ce cu adevarat doream, sa ma imbrac in costum de carnaval si sa ma arunc in jocul lor, a celor ce cer, a celor ce pretind, a celor ce asteapta.
Cat de departe sunt astazi de mine si cat de uitata … nu stiu unde e capatul meu, nu stiu care e culoarea in care am fost initial colorata. Prea mult imprumut, prea multa supunere, prea multa ascultare.
Astazi ma descopar doar prelungire, prelungire a lor, a asteptarilor celorlalti.
Mai am unde sa caut ceva? Mai exista sub miile de straturi de culori imprumutate culoarea initiala?
Intind mana sa ma ating in oglinda, sa-mi mangai fata asa cum mi-as dori uneori sa o maingai tu: cu un gest usor, asa cum atingi un copil care doarme, un copil a carui imagine o vrei in sufletul tau pe vecie.
E rece oglinda. La fel de rece ca ochii mei. La fel de rece ca vocea ta de fiecare data cat ceri, de fiecare data cand pretinzi, de fiecare data cand mi te refuzi ….
Si din nou imi aduc aminte ca nu mai sunt. Sunt doar un rol asumat … nu am ce atinge in oglinda, nu am ce cauta in mine, nu am ce astepta de la tine.
Iti cunosti replicile la fel de bine ca mine, iti joci rolul la fel de constiincios, la fel de corect la fel de onest. Fara improvizatii, fara surprize.
As fi putut sa raman eu,
sa cer,
sa ma arat,
sa ma colorez in propriile culori,
sa te astept cu usile larg deschise
sa ma darui fara retineri si fara ascunderi
sa-mi uit singuratatea mult prea des aparata
As fi putut sa …
AraNaluca 